---------------------------------------------------------------------------------------------------mintirea arhetipului 

    Stateam in noapte, fumul de tigara plutea in valatuci cenusii peste insomnia mea. Il priveam destramandu-se, norisor palid pe fereastra aceea, desenata pe cerul intunecat si tern. Paginile stateau in fata mea pe masa, albe, fara nici macar o litera pe ele, iar creionul – deasupra lor, pazind alaturi de mine in tacere, asteptarea. Era ca si cand nu ne-ar fi pasat de ticaitul ceasului amutit de asteptare. Un murmur venea de departe, dinspre cativa copaci cu care o adiere usoara se juca. Putin cate putin, zidurile din jurul meu au inceput sa se dizolve, iar contururile lucrurilor s-au destramat si ele. Am simtit deodata un tremur ca de la freamatul rece al noptii petrecute pe iarba umeda de langa potecile dintre copaci. M-am dezmeticit din amorteala odata cu tot ce era in jurul meu. Unde eram? Cum ajunsesem aici? Si de unde aparuse poteca intunecata si tacuta? Pe margini copacii erau aliniati ca o fanfara militara pentru onorul de seara. Ezitam la rascruce; care era drumul ce imi era scris ? Unde fusesem? Unde statusem pana atunci? Unde mi-era locul, cu valatuci de fum si fereastra mea unde era? Uimit, am apucat-o pe ulita ce ducea spre niste luminite sterse si indepartate, sperand sa-mi dau seama unde ma aflu, cum ajunsesem acolo sau daca totul era un vis. Ori poate ca de fapt acum visam. Am inceput sa merg si luminile sa se apropie, iar din linistea din jur incepura sa razbata cuvinte venite de departe si rasete slabe ca si cum ar fi fost ecoul amintirilor mele. Incepeam sa-mi amintesc acum. Eram la marginea acelui sat de munte unde locuia profesorul acela, acolo unde incepe povestea cu infatisarea faptelor scrijelite pe peretii amintirii originare. M -am pomenit intr-o piata rotunda si am vazut fereastra luminata, iar el statea acolo, cu capul plecat printre carti si foi de hartie; din cand in cand se uita pe fereastra, urmarind miscarile involuntare ale noptii linistite. Nu mai era nimeni acolo in afara celor ce stateau in cafenea; rasete si soapte care nu insemnau decat inca o noapte petrecuta in conversatii placute. Era singurul colt din sat, unde te poti intalni cu prietenii ca sa evadezi din inchisoarea linistii si a tacerii. In sat, de multe ori gaseai linistea si tacerea ghemuite in spatele zidurilor caselor de la marginea drumului. M-am apropiat mai mult de acel loc, ascunzandu-ma din cand in cand dupa copaci, de teama sa nu fiu vazut de cineva. Nu voiam sa patrund mai adanc in sat, sa intervin in desfasurarea povestii, sa schimb evenimentele ce urmau sa se petreaca. Deodata, unul din cainii legati in fata casei m-a adulmecat si a inceput sa ma latre. Am dat sa fug; piciorul mi s-a opintit intr-una dintre pietrele drumului; si poate ca as mai fi ramas jos, inconstient, daca latratul nu s-ar fi auzit din ce in ce mai tare. Mi-am revenit gasindu-ma asezat in fotoliul meu, privind in jur: din toate de dinainte nu mai ramasesera decat fotoliul meu, ora aceea si acea fereastra. Tigarea zacea pe podea, iar hartiile rasfirate in fata mea; nu mai erau albe, lipsite de cuvinte. Am privit cu atentie foile scrise si am inteles ca totul fusese un vis al cuvintelor. Am inceput sa vad acolo satul, drumul, copacii, cafeneaua... m-am uitat in jur, dar nu am gasit nici un raspuns. Am inchis fereastra si am parasit lumina, poate asa as fi putut sa vad mai clar, astfel incat sa pot incepe sa scriu primul rand despre acest loc. 

Din romanul:

SARA SI FEREASTRA CELUILALT 


AHMAD NOBANI